Festivalul Național Concurs de Folclor „Ponoare, Ponoare”, ediţia a XIV-a – 2019 se va desfăşura anul acesta în perioada: 2-4 august, într-un cadru natural mirific, lângă Podul lui Dumnezeu. Directorul festivalului şi președintele juriului va fi cunoscuta interpreta de muzică populară – Niculina Stoican. Acompaniamentul concurenţilor va fi asigurat de Orchestra „Lăutarii Mehedințiului”, condusă de profesor-dirijorul Nicolae Drăghia.
În ambele zile ale festivalului vor fi prezenţi în recital, atât laureaţii anului 2018 precum şi mulţi artişti consacraţi ai genului.
În ziua de gală a festivalului, odată cu lăsarea serii, recitalurile artiştilor vor fi însoţite de un frumos foc de tabără.
CINE POATE PARTICIPA?
Pot participa la concurs solişti vocali si instrumentişti cu vârsta cuprinsă între 16 şi 35 ani împliniți. Cei care doresc să se înscrie sunt rugaţi să citească Regulamentul de participare şi să completeze Fişa de participare. Fişa va fi însoţită de partiturile repertoriului de concurs şi va fi trimisă la Primăria Comunei Ponoarele – primariaponoarele@yahoo.com – 0252/381512 sau la profesor-dirijorul Orchestrei „Lăutarii Mehedințiului” Nicolae Drăghia; piesa a doua (ritmată) cu acompaniament va fi trimisă în format MP3 împreună cu partitura pe adresele de e-mail menţionate, până pe data de 01.08.2019.
DOCUMENTE DE CITIT/COMPLETAT:
- Regulament
- Fișă de participare (pdf)
- Fișă de participare (Word)
INVITAŢIE:
Indiferent dacă sunteţi participant, spectator sau invitat special, vă aşteptăm cu drag la această ediţie. Odată cu lăsarea serii recitalurile artiştilor vor fi însoţite de un frumos foc de tabără. Cântecul autentic, frumuseţile naturii cât şi ospitalitatea ponorenilor sunt doar câteva referinţe pentru a vă petrece cele trei zile alături de noi!