Festival "Ponoare, Ponoare" 2014

Imprimare

Festivalul Naţional Concurs de Folclor "Ponoare, Ponoare", ediţia a IX-a - 2014 se va desfăşura anul acesta în zilele 1-3 august 2014, într-un cadru natural mirific, lângă Podul lui Dumnezeu. Directorul festivalului şi preşedintele juriului va fi  interpreta de muzică populară - Niculina Stoican. Acompaniamentul concurenţilor va fi asigurat de Orchestra Naţională „Valahia”, condusă de dirijorul Marius Zorilă.

PROGRAMUL FESTIVALULUI:

VINERI, 01.08.2014

  • orele 21:00 – hora populară a satului (ocazie cu care ponorenii şi locuitorii comunelor vecine pot prezenta cel mai frumos costum popular din lada de zestre a bunicilor). Vor fi premii acordate pentru autenticitatea costumului popular şi pentru cea mai bună pereche de dansatori.

SÂMBĂTĂ, 02.08.2014

  • orele 10:00 – preselecţia concurenţilor – în sala Căminului Cultural Ponoarele.

  • orele 14:00 – afişarea concurenţilor selectaţi

  • orele 14:30 – 19:00 repetiţia concurenţilor selectaţi în urma preselecţiei cu Orchestra   Naţională „Valahia”.

  • orele 18:00 are loc PARADA PORTULUI POPULAR – pe traseul Primăriei – Sens Giratoriu – Locaţie Festival

  • orele 19:30 – deschiderea festivalului şi începerea concursului

  • orele 22:40 - recitaluri laureați ediții anterioare

  • orele 24:00 - recital Cristian Pomohaci

DUMINICĂ, 03.08.2014

  • orele 10:00 – 14:00 – repetiţia premianților şi a interpreţilor invitaţi la festival

  • orele 20:00 – gala laureaților și decernarea premiilor

  • orele 23:00 - recitaluri invitați

  • orele 24:00 - recital extraordinar NICULINA STOICAN și PETRICĂ MÂȚU-STOIAN

În ambele zile ale festivalului vor fi prezenţi în recital atât laureaţii ediţiilor anterioare cât şi artişti consacraţi ai genului.

Festivalul se va încheia cu recitalul de excepţie al fiilor zonei, Niculina Stoican şi Petrică Mîţu-Stoian.

CINE POATE PARTICIPA?

Pot participa la concurs solişti vocali si instrumentişti cu vârsta cuprinsă între 16 şi 35 ani. Cei care doresc să se înscrie sunt rugaţi să citească Regulamentul de participare şi să completeze Fişa de participare. Fişa va fi însoţită de partiturile repertoriului de concurs şi vor fi trimise la Primăria Comunei Ponoarele – This e-mail address is being protected from spambots. You need JavaScript enabled to view it. – 0252/381512 sau la dirijorul Orchestrei Nationale „Valahia” Marius Zorilă, tel. 0721295783, 0767432571, 0378107659 (fax), email: This e-mail address is being protected from spambots. You need JavaScript enabled to view it. ; This e-mail address is being protected from spambots. You need JavaScript enabled to view it. , piesa a doua (ritmată) cu acompaniament va fi trimisă în format MP3 împreună cu partitura pe adresele de e-mail menţionate, până pe data de 25.07.2014.

DOCUMENTE DE CITIT/COMPLETAT:

Regulamentul concursului poate fi citit aici: Regulament sau poate fi descărcat în format pdf de mai jos:

Files:
Regulament de participare la Festivalul Concurs "Ponoare, Ponoare", 2014 (în format pdf)
Date 2014-07-10 Filesize 177.49 KB Download 1043

Fişă de participare la Festivalul Concurs "Ponoare, Ponoare", 2014 (în format doc)
Date 2014-07-10 Filesize 1.29 MB Download 713

Fişă de participare la Festivalul Concurs "Ponoare, Ponoare", 2014 (în format pdf)
Date 2014-07-10 Filesize 80.01 KB Download 759

INVITAŢIE:

Indiferent dacă sunteţi participant, spectator sau invitat special, vă aşteptăm cu drag la această ediţie. Odată cu lăsarea serii recitalurile artiştilor vor fi însoţite de un frumos foc de tabără. Cântecul autentic, frumuseţile naturii cât şi ospitalitatea ponorenilor sunt doar câteva referinţe pentru a vă petrece cele două zile alături de noi.

Societăţi comerciale

Copyright 2011-2017 © Primăria Ponoarele. Original template by Hostgator | Instalat, modificat şi adaptat de klausnet.